• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

gov-sport.ro

Federații internaționale de sport

Știm cu toții că fiecare om are specificitatea, caracteristicile și unicitatea sa. Dar, indiferent de apartenența fiecăruia, avem foarte multe lucruri în comun. Unul dintre acestea, și cel mai important, indiferent de origine, culoare sau religie, este sportul. Cine nu iubește sportul? Cine nu face sport? Chiar a urmări un sport poate fi un sport în sine.

Fie individual, fie în echipă, la interior sau în natură, activitățile sportive le-am practicat de când lumea și pământul. Chiar dacă în forma lor incipientă sporturile nu erau așa cum le cunoaștem astăzi, oamenii au avut grijă să le perfecționeze și să le ridice chiar la nivel de artă.

Conform asociației Sport Accord, care a adunat sub umbrela sa toate consiliile și federațiile sportive, sportul, în general, este definit de 4 factori: impulsul competitiv; echipamente achiziționate de la mai mulți furnizori (cu mici excepții); eliminarea conceptului de soartă sau noroc și evident, a nu face rău nici unei ființe vii.

Comitete Internaționale Sportive

Așa cum am spus, mulțumită unor oameni dedicați, care au înființat consilii, au creat reguli și s-au asigurat că sunt respectate, avem în prezent sporturile așa cum le cunoaștem și le practicăm.

Aceste instituții care guvernează sportul au diferite funcții și sunt împărțite pe mai multe categorii.

Federațiile internaționale de sport au sarcina de a crea un regulament sportiv, de a supraveghea buna desfășurare a activităților sportive, de a implementa legile și a aplica penalizări, cât și de a organiza competițiile sportive. Însă, rolul acestora este limitat la un singur sport sau mai multe discipline sportive din cadrul aceleași categorii de sport. Motivul este acela că sporturile au diferite niveluri de dificultate și de vârstă.

O astfel de organizație este Federația Internațională a Asociației de Fotbal (FIFA). Aceasta a luat naștere în anul 1904, cu scopul de a veghea asupra competițiilor internaționale și în prezent numără 211 membrii. Fiecare țară membră trebuie la rândul ei să aparțină uneia dintre cele 6 regiuni în care este împărțită lumea: Europa, America de Nord și Centrală, America de Sud, Asia, Oceania și Africa. Trebuie menționat că regulile stabilite în fotbal sunt create de Comitetul Asociației Internaționale de Fotbal, de care aparține și FIFA, acesteia revenindu-i rolul de a asigura desfășurarea corectă a tuturor competițiilor organizate de FIFA.

Un altfel de comitet internațional este Comitetul Internațional Olimpic. Acesta a luat ființă în anul 1894, și are 44 de membrii de onoare și 95 membrii activi. Fiind autoritatea supremă, misiunea acestuia este una multi-fațetată. Printre rolurile sale se numără organizarea și promovarea competițiilor olimpice, susținerea sportului și a competițiilor sportive, implementarea principiului egalității, încurajând și susținând femeile în activitățile sportive de toate felurile, promovarea păcii punând sportul în beneficul umanității.

Paralel acestuia, există Comitetul Internațional Paralimpic. Așa cum sugerează și numele, acesta promovează sportul pentru persoanele cu dizabilități și crează noi competiții sportive pentru aceste persoane.

Federațiile naționale au aceleași funcții ca cele internaționale, însă responsabilitatea acestora este limitată la nivel național. Acestea susțin echipele și cluburile naționale și organizează competițiile pe teritoriul țării în care își exercită autoritatea.

De asemenea, mai există și federații regionale, și așa cum spune numele, autoritatea lor fiind limitată la nivel regional.

Vă invităm în continuare să explorați site-ul nostru pentru a afla mai multe despre confederații sportive, trust-uri, ligi profesioniste de sport, organizatori de evenimente multiple și agenții antidopaj.

Primary Sidebar

Meniul

  • Acasă
  • Federații internaționale de sport
  • Sporturi și comitete sportive
  • Sport, competiții sportive și comitete sportive
  • Cel mai iubit sport
  • Simulatoarele și jocurile online

Galerie

Copyright © 2023 · Lifestyle Pro on Genesis Framework · WordPress · Log in

  • Acasă
  • Federații internaționale de sport
  • Sporturi și comitete sportive
  • Sport, competiții sportive și comitete sportive
  • Cel mai iubit sport
  • Simulatoarele și jocurile online